Slider

A treia Revoluție Agrară

Probabil că nici unul din cele șase domenii nu va influența mai profund societatea umană ca cea de-A Treia Revoluție Agrară. În ultimii 12.000 de ani societatea umană a fost structurată și modelată cultural de către Prima Revoluție Agrară. Comunitățile s-au constituit în jurul suprafețelor exploatabile agricol iar ritmul lor a fost dictat de ritmul anual al activităților agricole, lucru pe care îl regăsim atât în organizarea lor cât și în religiile acestora. Pământul trebuia exploatat optim, apărat și acaparat de la alte comunități umane. A Treia Revoluție Agrară vine cu delocalizarea producerii hranei vegetale și animale precum și a derivatelor lor. Mai mult, ea nu mai depinde de factorii climatici sau de momentul la care se face recoltarea, fiind posibile recolte mai multe întinse pe tot parcursul anului. Efectele asupra modului în care suntem organizați vor fi profunde și de lungă durată. Această revoluție a început la sfârșitul anilor 90, și a abordat simultan patru direcții:

  1. Agricultura verticală;
  2. Carnea de cultură celulară;
  3. Pielea de cultură celulară;
  4. Alte derivate de cultură celulară (lactate, ouă);

cu foarte mult efort investit în cercetare și cu un ritm accelerat de dezvoltare și creștere în piață. Hrana produsă astfel este dincolo de bio, adică este septică, iar apa este utilizată la nivelul a 5% din cea utilizată în agricultura convențională, cu o amprentă de carbon minusculă și cu o suprafață necesară producției de sub 1% din cea utilizată în agricultura convențională. Puteți găsi câte ceva despre aceste direcții pe blog-ul meu. Agricultura verticală, care abordează creșterea etajată a plantelor în spații controlate climatic, este deja într-un stadiu comercial matur, existând peste 1.000.000 de ferme care produc în acest sistem. Plantele sunt crescute fără sol utilizând fie tehnologii hidroponice, fie tehnologii aeroponice. Hidroponia presupune creșterea plantelor având rădăcinile cufundate într-o soluție nutritivă iar aeroponia presupune creșterea plantelor cu rădăcinile în aer, pe acestea fiind pulverizată periodic o soluție nutritivă. Această soluție conține doar substanțele pe care planta și le-ar lua în mod obișnuit din sol, fără nici o chimizare suplimentară, așa cum se întâmplă în cazul agriculturii convenționale. Creșterea în regim vertical face ca suprafața cultivată să reprezinte suprafața amprentei sale la sol multiplicată cu numărul de etaje. În fermele verticale plantele cresc în spații izolate de exterior cu un  regim climatic stabil, proiectat pentru o creștere optimă a plantelor din interior. În din ce în ce mai multe dintre aceste ferme iluminarea este artificială, în fermele verticale moderne aceasta fiind asigurată cu ajutorul unor panouri de LED-uri care luminează în zonele roșu și albastru ale spectrului, asigurând astfel o absorbție optimă a luminii și deci, un proces de fotosinteză optimizat. În hidroponie respirația este asigurată prin aerarea continuă sau periodică a soluției în care sunt imersate rădăcinile. Polenizarea este făcută printr-una dintre metodele utilizate în serele convenționale, dar în ultimul timp un număr din ce în ce mai mare de fermieri își manifestă interesul pentru utilizarea bondarilor pentru polenizare. Creșterea în regim hidroponic sau aeroponic are o serie de avantaje certe în raport cu agricultura convențională, avantaje pe care le-am sintetizat în tabelul de mai jos:

 

 HidroponieAeroponie
Consum de apă10%5%
Nutrienți raportați la fertilizatori15%15%
Productivitate250%300%

Un dezavantaj al agriculturii în spații controlate îl constituie consumul de energie, în special energia necesară pentru iluminare. Multe ferme verticale își asigură parțial sau total energia din surse regenerabile, scăderea consumului odată cu perfecționarea tehnologiei LED fiind un avantaj pentru fermele construite în ultimii ani. Oricum, aceste costuri sunt compensate de scăderea altor costuri operaționale. Țările în care, începând cu anul 2000, se dezvoltă rapid acest mod de creștere a plantelor sunt Statele Unite ale Americii, Israel, Olanda, Spania, China, India, Marea Britanie și Japonia.

Hidroponie
Rădăcini în hidroponie
Aeroponie
Rădăcini în aeroponie
Iluminarea plantelor
Dickson Despommier, creatorul agriculturii verticale
AeroFarms - 2004, Jersey
și produsele sale
Tomate crescute în hidroponie
Coldwater, SUA
Căpșuni crescute în hidroponie
Deșertul Negev, Israel
Cartofi crescuți în aeroponie
Peru
Struguri crescuți în hidroponie
Italia
Plante crescute în agricultură verticală (în hale)
Plante crescute în agricultură verticală (în spații noi dedicate)
Plante crescute în agricultură verticală (în ferma zootehnică)
Container hidroponic
Plante crescute în agricultură verticală (în magazine)
Plante crescute în agricultură verticală (în casă)
previous arrow
next arrow
Slider

Ideea producerii cărnii fără a fi necesară uciderea animalului îi aparține lui Winston Churchill și a fost publicată în Strand Magazine în anul 1931. Churchill considera că în 50 de ani această idee va deveni realitate. A durat însă până în anul 1999, an în care olandezul Willem van Eelen a obținut brevetul pentru o tehnologie concretă de realizare a sa utilizând celule stem. În același an a obținut un grant de cercetare pentru ca tehnologia sa să poată fi utilizată industrial. Principalul centru în care s-a desfășurat cercetarea a fost Universitatea din Maastricht, echipa fiind condusă de către profesorul Mark Post. După 10 ani, guvernul olandez a considerat însă că progresele făcute sunt modeste și nu a mai acordat un al doilea grant. Mark Post s-a îndreptat atunci spre zona investitorilor privați și salvarea a venit de la Sergey Brin, cofondatorul lui Google. Așa se face că tehnologia a trecut oceanul iar în anul 2013 Mark Post prezenta la Londra primul hamburger făcut din carne de vită de cultură celulară. A fost bine primit dar au existat și rezerve privind textura hamburgerului. După încă doi ani de cercetare, hamburgerul din carne de cultură celulară era însă perfect. Costa însă 325.000$, evident costul având inclusă toată cercetarea. Interesul a fost însă atât de mare încât anul 2015 a însemnat apariția eruptivă a unui număr de startup-uri, mai întâi în Olanda (Mosa Meat fondată de către Mark Post, Meatable), dar la foarte scurt timp în Statele Unite (Memphis Meats, Finless Foods, Eat Just, BlueNalu, Fork & Goode, New Age Meats), Israel (Aleph Farms, Future Meat, SuperMeat, Redefine Meat), Japonia (IntegriCulture), având ca scop principal transformarea cercetărilor lui Post în produse comerciale.

Astăzi există un număr de peste 60 de startup-uri în 15 țări, Statele Unite și Israelul având însă un avans considerabil. În vara acestui an, guvernul chinez a cerut mediului privat din China să trateze carnea de cultură celulară ca pe o prioritate, să înființeze startup-uri tehnologice în domeniu și să recupereze rapid decalajul existent. Principiul realizării cărnii de cultură celulară este destul de simplu. Este prelevat un mic țesut animal (ca în cazul unei biopsii) din care se extrag celulele stem. Celulele stem sunt înmulțite într-un mediu de cultură, hrana lor exercitând principala presiune pe costuri. În această fază se realizează și specializarea celulelor respective, de exemplu în celule musculare, specializarea fiind dictată de nutrienții utilizați. Celulele specializate sunt însămânțate pe o structură (de obicei vegetală) pe care pot fi hrănite și dirijate să se structureze în țesut muscular sau pot fi utilizate, alături de alte celule specializate pentru a tipări 3D produsul final. Marea luptă se dă acum pentru scăderea costurilor cu nutrienții utilizați. Foarte puține dintre companii dau date privind costurile, chiar dacă unele au început să vândă carne de cultură celulară. În anul 2015 Mark post declara că pentru a produce un hamburger costul este de 8$. Adică enorm. Memphis Meats a declarat valori succesive ale costurilor pe kilogramul de carne de cultură celulară de 40.000$ în anul 2016, 5.000$ în anul 2017 și 1700$ în anul 2018, în aceste cifre observându-se intensitatea cercetării pentru scăderea costurilor. Când a devenit limpede că aceste costuri vor deveni în curând mai mici decât cele pentru producerea aceleași cantități de carne în agricultura convențională, principalii jucători de pe piața globală au început să preia din acțiunile startup-urilor tehnologice și să investească masiv în ele. Astăzi companii ca General Mills, PHW, Tyson sau Cargill dețin acțiuni la Kite hill, Supermeat, Beyond Meat, Memphis Meats sau Puris Pea, investind deopotrivă în carnea vegetală și în carnea de cultură celulară iar KFC testează în lanțul să crispy strips  și nuggets realizate din carne de pui de cultură celulară sau din carne vegetală. Carnea de cultură celulară este septică. Adică dincolo de bio. De aceea, majoritatea producătorilor au agreat numele de carne curată. În plus, pentru o tonă de carne diferența dintre carnea de cultură celulară și cea convențională se poate observa ușor în tabelul de mai jos:

 Energie Teren utilizat
(fără furaje)
Emisii
CO2
Apă
Carne convențională30 GJ 200 m2 2000 Kg 450 m3
Carne de cultură celulară15 GJ 2 m2 100 Kg 45 m3
% din carne convențională 50%1% 5% 10%
la care ar trebui adăugat timpul mult mai scurt din momentul inițierii producției până în momentul obținerii produsului. Sigur, datele din tabel reprezintă medii realizate pe diferite specii de animale, dar în ceea ce privește timpul este mult mai dificil să vorbim despre medii, așa că am preferat afirmația de mai sus.
Willen van Eelen - creatorul cărnii de cultură celulară (2009)
Mark Post - Primul hamburger cu carne de cultură celulară (2015)
Suzanne Lee - creatoarea pielii de cultură celulară (2013)
previous arrow
next arrow
Slider

Industria de carne de cultură celulară s-a dezvoltat extrem de repede după anul 2015 cu rezultate spectaculoase în Statele Unite și Israel. Ea presupune producerea rapidă de carne utilizând celule stem prelevate de la animalul care transferă caracteristicile genetice cărnii. La 5 ani de la primul experiment științific în această direcție avem primele fabrici de carne de cultură celulară și primele abordări comerciale. Avantajele ecologice sunt similare cu cele din agricultura verticală iar efortul depus în domeniul cercetării promite în câțiva ani prețuri sub cele ale cărnii convenționale, la care se adaugă și avantajul de septicitate. Și vorbim din nou de delocalizare, ca și în cazul agriculturii verticale.

Pentru a vorbi însă despre o delocalizare reală, este necesar să amintesc aici și despre pielea de cultură celulară, lactatele de cultură bacteriană și ouăle de cultură celulară. Pielea de cultură celulară a fost ideea unui designer de modă, Suzanne Lee, care a produs pielea respectivă și a realizat îmbrăcăminte utilizând această piele începând cu anul 2007. Laptele, lactatele și ouăle sunt realizări ale companiilor Perfect Day și Clara Foods care au realizat de curând un parteneriat pentru a cerceta și produce în sfera produselor lactate și a altor derivate de origine animală.

Agricultura devine un domeniu industrial în care robotizarea, ca în toate domeniile industriale, accelerează scăderea costurilor și, probabil și a prețurilor. Deocamdată agricultura verticală adresează legumicultura și cu încă puțină cercetare pomicultura și viticultura. Agricultura convențională va adresa în deceniul în care intrăm din ce în ce mai mult culturile mari (cereale, plante industriale), trecând și ea într-o zonă de abordare nouă ca agricultură de precizie.

Această revoluție majoră, probabil cea mai importantă pe care o trăim în timpul vieții noastre mai are însă o componentă importantă. Hrana produsă așa este septică (adică dincolo de bio), nu depinde de factorii climatici și de locul în care este produsă și face o mare economie de resurse, în special de apă, resursă care începe să devină critică. Ea permite, de asemenea, utilizarea unui corpus tehnologic cunoscut sub numele de permacultură (știința proiectării, realizării și întreținerii ecosistemelor). Permacultura ne permite să refacem rezervele de apă în zonele aflate în proces de deșertificare (să nu uităm că tot sudul României și întreaga zonă a Banatului se află în plin proces de deșertificare) și, alături de un moratoriu privind interzicerea tăierii pădurilor pe o perioadă de minimum 10 ani (prima dată am propus așa ceva în anul 2012), poate readuce la un echilibru ecologic corect teritoriul României.

Whatsapp